Ce este ciroza hepatică?
Ciroza hepatică este o afecțiune cronică a ficatului și se caracterizează prin fibroza extensivă și modificare severă a arhitecturii hepatice.
Care sunt rolurile ficatului?
- procesare aminoacizilor, lipidelor, vitaminelor și carbohidraților din alimentație
- sinteza unor proteine plasmatice
- sinteza factorilor de coagulare
- metabolizarea toxinelor și a medicamentelor
Care sunt cauzele insuficienței hepatice?
Cele mai frecvente cauze
- consum excesiv de alcool
- hepatită virală (hepatită B și C)
- steatoză hepatică (acumularea de grăsime în exces la nivelul țesutului hepatic)
Alte cauze posibile
- hemocromatoză (acumularea de fier în organism)
- boala Wilson (acumularea de cupru în organism)
- deficit de alfa-1-antitripsina
- fibroză chistică
- hepatită autoimună
Care sunt complicațiile cirozei?
- Hipertensiune portală (creșterea presiunii sanguine în sistemul port peste 12 mmHg și este asociată frecvent cu formarea de varice esofagiene și ascită)
- Edeme la membrele inferioare
- Creșterea în volum a splinei (splenomegalie)
Care sunt semnele și simptomele cirozei biliare?
- scăderea poftei de mâncare
- scădere ponderală
- senzația de slăbiciune ți astenie
- acumularea de lichid în abdomen (ascită)
- îngălbenirea pielii și a ochilor (icter)
- greață
Analize medicale de laborator utile pentru stabilirea diagnosticului
- TGO
- TGP
- Gama GT
- fosfataza alcalină
- bilirubină totală
- albumină
- electroforeza proteinelor serice
- hemoleucogramă, colinesterază
- Timp Quick (INR)
- creatinină
- anticorpi anti HCV
- antigen HBs
- feritină (hemocromatoză)
- ceruloplasmină (boală Wilson)
- anticorpi anti mitocondrii (ciroză biliară primitivă)
- alfa-1 antitripsina
Cum puteți încetini progresia bolii?
- nu consumați alcool – în cazul în care ați fost diagnosticat cu ciroză, trebuie să evitați consumul de alcool, astfel durata dumneavoastră de supraviețuire poate fi crescută
- limitați consumul de medicamente – ficatul dumneavoastră nu mai poate detoxifica și elimina normal medicamentele administrate. Este recomandat să discutați cu medicul de specialitate despre orice medicament doriți să luați.
- evitați contactul cu persoane bolnave – imunitatea dumneavoastră nu poate învinge la fel de ușor infecțiile ca cei sănătoși.
- mâncați fructe, legume și cereale integrale – aceste alimente sunt bogate în elemente nutritive
- limitați consumul de sare – scăderea consumului de sare poate ajuta la reducerea acumulării de lichide
- monitorizați consumul de proteine – în cazul în care aveți ciroză avansată, consumul excesiv de proteine poate determina encefalopatie hepatică (tulburare a funcției mentale care apare ca urmare a insuficienței hepatice cronice sau acute).